Pe vremuri aveai ochi de pisică,
cădeai în mine prin întuneric de-a dreptul
și fără de alt sprijin urcai prin suflet,
îmi umpleai toate golurile cu mângâieri
înfrățindu-ne cu iubirea.

Mai târziu ai devenit o alunecare
pe trupul cu brațele trase pe roată
de frânghii aspre, înmuiate
în apele nopții fără tălpi de lumină
și oprire-n zăgazuri.

Lângă tâmple mi se deconcerta orașul,
timpul se urca în picioare de lut,
zilele care mai zăboveau pe umeri
îmi îngreunau mersul lângă tine
până la epuizarea durerii.