nu te știam erai doar o amintire cețoasă
deși nevăzută cocoașa ancestrală producea inconfort uneori
alteori nu simțeam nimic
când forma de carne dizloca aerul și se făcea stăpână
pe materie gesturi cuvinte nu vedeam legătura dintre mine și ea
poate doar umbra striga începutul
anestezia unor dureri fără contur când întrebam cine-i călăul
și condamnatul în cine se-arată cu degetul
niciun rol nu e clar
când carnea nu relevă scenariul și doar zbaterea emană
halouri de sfinți găurite de molii

mărturiseam dimineții că adun greu pleoapele
din ruinele nopții spovedanii gri decojesc în dureri
ratări somptuoase
din epidermă ies canibali
mestecând pofticioși bucăți de moarte din mine
(tu sigur știi de pielea solzoasă de sub amintind de vremuri acvatice)
inspiram profund și m-aruncam în afară
lăsam în spatele ușii
scrinuri în care am ascuns spaime
într-un joc stupid de-a copilăria de-a hai să ne facem că
poate nu ne va pune pe masă
cel ce nu iartă
bilanțul

era o vreme a candorii ce nu ținea în ramă întrebarea sulfurică

ieșirea din pupă frecvența fricii sorbită de lună
credința în picătură
nu ajută cu nimic genunchilor
(e drept că nici voalul în care împachetez iriși mov înainte de-ai repudia)
că au învățat să se frângă
timpuriu
nu te mirai când îi adunai din rădăcinile pădurilor seculare
alteori îi desprindeai delicat din elitre de greier
rugăciunea noastră trebuia să pulseze
viu
mai viu decât prima bătaie de inimă pe care tatăl a făcut-o fărâme
într-un dans divin de-a veșnicia

nu te știam
nici pe mine alb nu mă țineam în gaică prea bine
pândit de-o eră glaciară
îngenuncheam în rugă și așteptam
smerit

să mă frângi pentru a mă împărți
apostolilor