Când dorm ademenind privirea
Spre zări de vis îndepărtate
Am revelat ades uimirea
De-a fi când mai aproape, când departe...
De liniștea cea de uitare
De tot ce este omenesc, sublim
De drumul către ea cea zare
Pe care-n flori de gheață-o regăsim
În timpul cel uitat cândva
Stau nemișcat, purtând în mână
Aidoma cu umbra ta
Privirea ce a tremurat cu râvnă.
Nu mai e chip pentru visare
De auster m-am săturat
Dar regăsesc o alinare
În gândul tău frumos, curat.
Am tresărit în zorii dimineții
El somnul fost-a doar o veghe
Stam nemișcat, cu ochii cât pomeții
Rememorând prea-binele pereche.