pe aleile desenate în verde
zburdă statui răgușite
mai pun piedică plictisite
câte unui boem
împrăștiind pe jos notițe
călcându-și ochelarii
nu știe să înjure –
ia să fi fost un poet consacrat
n-ar mai fi îndrăznit acestea

la capătul setei îl așteaptă un bar abuziv
bea sirop de mentă mințit că-i absint
și mai umple fățiș de ascuns o notiță
crede grav în iubire
– ce altceva să scrie?
nu știe că fata pândește în visele lui pe un altul
mai pragmatic
care ar fi avut la vârsta lui măcar intenția
să vâre mâna în buzunarele statuilor ticsite cu eșecuri

l-a mințit un premiu
și câteva formale aplauze
că nici nu ar avea nevoie de lingură
supa cosmică este din inox și se bea cu paiul
poate fi boem până la judecata de apoi
când i se vor plăti drepturile de autor
chiar și pentru virgulele lipsă
el doar să parcurgă aleile
însoțind fata prin visuri ca orice demn Caron