mi-am depus casa de melc
în aurul de soare al privirii tale,
munții privirii dumitale
sunt prea înalți pentru joasele mele petale
doar gura în sărut ți-o-ncerc

prin al fiirii mele cerc
rătăcești calea de vei porni pe drumul meu,
acela deșart de dumnezeu
lipsit de orice igienă a sufletului,
a inimii
și a cântecului buzelor

apa gurii tale ca pe-o aghiazmă o beau
vreau
prăjitura lacrimilor tale rare
nu râsete agrare