zi de zi
ne-am construit din realitățile noastre
o irealitate perfectă
care ne cuprindea unul într-altul
doar în gran canaria
trăiam în cascadă
într-o succesiune de frame-uri
care ne-au rămas scrijelite pe trupuri
două cărți braille
mai greu de înțeles
decât limbile acelea moarte
atât de demult
încât nimeni nu mai știa
de ce au dispărut

azi trupurile noastre
nu-și mai vorbesc
umbrele nu se mai suprapun
se destramă pur și simplu
rescriu fiecare pe tavanul propriei realități
nopțile din gran canaria
când patul devenea un cadran
pe care trupul meu se rotea mereu
în căutarea ta
tic-tac
doua ace triste de ceasornic
dormeau îmbrățișate
dimineața

la miezul acestei nopți
dorințele rămân nemărturisite
pentru că altfel nu s-ar mai putea împlini
le repet în gând de trei ori
ochii mi se-nchid
polii se răstoarnă
punctele cardinale
se schimbă-ntre ele și râd
nerăbdarea îmi debusolează sinergiile
abia când ajung de-a latul patului
captivă-n cearșaf într-o căutare zadarnică
realizez că sunt într-un vis
din care sar
direct în bocancii de luptă
dimineața