Ore mai târzii de vară, ziua pleacă la culcare,
Cu anemic chip ciuntit luna-i seceră prin nori;
Doar o rochie în câmp, albă apare pe-o cărare
Ascunzând trupul de jună care cată dulci fiori.

Vânt înmiresmat oftează răvășind falnicul tei
Ce își scutură podoaba pe ale trecătoarei plete;
Ea ridică visătoare ochi verzi izvorând scântei
Și aude cum coboară din frunziș vorbe încete:

De atâta vreme aștept să-ți alint părul cu flori
Iarna întreagă am scârțâit ca un neiubit holtei;
Singur și lovit de crivăț îmi cântau haine ciori
Fiind atins de o magie care m-a schimbat în tei.

De fapt sunt Frumosul Făt ce își căuta mireasa,
Tatăl meu e falnic rege peste un romantic plai;
Auzind în vis îndemn am plecat fugar de acasă
Doar c-un paloș, fără bani și-n desagă cu mălai.

Dorind să aflu făptura ce în somn mi-a apărut
Pe o cale spre Moldova pașii mi i-am îndreptat
Și ajungând la un conac multe zile am petrecut
Cu o zână răpitoare care în tei m-a trasformat.

Acum tu, fată drăguță cu obraji puri de petale,
Pune palme delicate pe a mea scoarță chinuită
Și șoptind din suflet sincer toate dorurile tale
Dă-mi o caldă îmbrățișare și sărutul de ursită.

Ascultând plăcutul grai ce în inimă-i pătrunse
Frumoasa cuprinse teiul recitându-i un gazel,
Tei care prelung oftând cu vocale cam neunse
Se schimbă instantaneu în flăcău tras prin inel.

Iar apoi după o plimbare, pe la ceasurile două
Făt Frumos și fetișcana, într-un cadru alegoric
Cu pasiune s-au iubit concepând o viață nouă,
Cea a pruncului Mihai care fi-va prințul liric.