Surprinzãtor
Azi m-a sunat Marcela
Servus dragule, sunt fosta ta colegã de bancã
Reprezentai speranța mea cã am sã înțeleg teorema bisectoarelor, ți-aminteÈ™ti?
În serterașul cu amintiri mi-aminteam doar de Marcela de la etajul trei
Era cea mai frumoasã fetițã din lume
N-avea cum sã fie ea, doamna de la telefon îmi cerea sã ne vedem pentru a sãrbãtori ...
Și unde va avea loc sindrofia?
Cum unde, la școalã și apoi la cel mai faimos restaurant!
N-am sã te recunosc!
Te cred, am îmbãtrânit, m-am îngrãșat, spune, ai sã vii?
Neapãrat! Nu-i aÈ™a cã eÈ™ti fetița cãreia îi apãreau pistruii când începea primãvara?
Râde! Chiar aÈ™a, pânã la urmã ți-ai amintit
Daa! Cetatea dacicã din vârful dealului,
colinele cu liliacul înflorit È™i bilețelele de dragoste ascunse în cartea de algebrã. Spune-mi, ce mai face Domnica, bruneta svãpãiatã din banca întâi?
A murit acum 15 ani!
Of Doamne! Dar Stan, sportivul clasei?
A ajuns colonel de poliție, a murit acum trei ani! Carmen, Rodica, Dorin s-au prãpãdit È™i ei.
Nu-mi mai vorbi despre moarte cã mã apucã depresia, la revedere, ne auzim, sper sã ne și vedem!
Nu mi-am închipuit cã telefonul Marcelei mã poate bucura atât de mult! Despre dragoste, speranțã È™i reîncarnare discutam atunci, în clasa a opta ne întâlnisem prima oarã cu moartea, ne pãrãsise o bunã colegã dupã ce se întorsese din vacanța la mare...
Tot azi, adevãrata lecție de viațã mi-a dat-o Mihaela! E doar un cap viu, e ca în povestea lui Beleaev, Capul profesorului Dowell! De la gât în jos e inertã, nu-È™i poate folosi mâinile, picioarele È™i tasteazã literele cu limba! ZâmbeÈ™te, plânge, are speranțe!
Poate cã ea, dar în mod sigur eu, n-am învãțat încã sã mor!