bucata această de viață mă are în taină hoinar
doar simplul cuvânt îmi rămâne averea din buzunar
salvarea de mine și lume
credință că sunt și nu sunt?
privește cum ochiul îți cântă
un cerc între cer și pământ
pe scenă treci rolul în tine
când totul devine plăcere

un spirit te-astupă
pleci capul și treci
un alt actor vine
tu mergi
îl petreci
dar vezi, ai dreptate când spui „nu mai plânge”
ce suflet!
ce jale!
ființa te frânge
întreb coniacul: o viață e tare?
te are?
te strigă?
te-ndeasă în lume?
o vreme pământul te cere
acest coniac nu-i har, nici plăcere

suflare de pietre se-adună în tine
și-un șarpe la gât ca un șal cu buline