Rondelul pomului lăudat

Mărul ăsta altoit,
Se remarcă prin noblețe,
Am săpat și l-am sădit,
Zi de zi de zi i-am dat binețe.

Iar acum, c- a înflorit,
Să-l privești, e-o frumusețe;
Mărul ăsta altoit
Se remarcă prin noblețe.

Mai târziu, constat uimit
Și cu oarece tristețe
Că în pomul meu iubit,
Cresc doar mere pădurețe.

Mărul ăsta-i altoit?





Rondelul pomicultorului și al consoartei „altoite”

De câte ori lua cuvântul,
Cu coada sapei a lovit-o,
Dar gura-i aspră, ca și vântul
Nimic pe lume n-a oprit-o.

La suflet negru, ca pământul,
El niciodată n-a scutit-o;
De câte ori lua cuvântul,
Cu coada sapei a lovit-o.

Dar peste ani, păzească-l Sfântul,
Când el (cer scuze) a mierlit-o,
Consoarta îi prășea mormântul,
Cu sapa care-a altoit-o


De câte ori lua cuvântul.