bolnav
odată demult am fost tare bolnav
era pe vremea copilăriei mele
aveam febră și deliram
mama draga de ea veghea la căpătâiul meu
plângea cu mine râdea cu mine
în toată vremea delirului
uneori mă ridicam din pat și spuneam cuvinte pline de noimă
și eram senin aveam privirea clară și zâmbeam ca un copil sănătos
și mama speriată începea să se roage
ținea la piept icoana maicii domnului
într-o noapte însă am avut un vis
se făcea că eram pe un deal însorit
vedeam de sus până departe un sat o turlă de biserică si crucea
și voiam să merg într-acolo dar un vânt nu mă lăsa
era ca un zid de aer cald care mă împingea îndărăt
mă opinteam în zidul acela de aer și plângeam
apoi am auzit o voce care-mi poruncea
saltă-ți picioarele saltă-ți picioarele
și-am sărit cât am putut de sus
și vântul a trecut pe sub mine și pământul nu l-am mai atins
înotam într-o mare de cristal
simțeam căldura soarelui adierea vântului
miresmele pământului
zburam
fără să ostenesc am rămas în aer multe ceasuri
am văzut lumea de sus
și ea era asa cum mi-am închipuit-o întotdeauna
de jos se auzeau doar păsările și câinii
până la mine părea un cor de îngeri
apoi mi s-a făcut dor de ai mei și am coborât pe pământ
mama surâzătoare mă aștepta cu o camașă curată
iar tata ținea de căpăstru un mânz de câteva zile
și dimineața m-am trezit fără de febră si fără de friguri
i-am spus mamei că mi-e foame și-am mâncat
mi-a dat o cămașă curată și-am ieșit în stradă
și-am intrat între copii si-am făcut jocurile
ca și când nimic nu s-a întâmplat
mama și tata stăteau în poartă
le tremurau genunchii și inimile
dar nu se arătau
în casă pe un perete pruncul din icoană zâmbea
dar acest detaliu nu l-a mai văzut nimeni