uneori și sinele tău poate fi prea mult pentru tine
chiar și dacă poate e singurul față de care
ești de înțeles, pentru care logica ta e perfectă
când lumea ți se pare absurdă
nu mai contează că și tu îi pari absurdă
nimic nou, nici de o parte, nici de alta a sinelui
și așa, câteodată, te simți copleșit de propria persoană
de încercările de a fi calm și de contrele nervilor
care vor și ei bucățica lor, să se manifeste
să spună și ei ceva, orice, numai să zică
iar ei sunt cei mai ușor de mulțumit
pentru că nu vor să se exprime decât oricând și oricum
ei sunt cei care au găsit în de ce nu-uri
perechea tuturor de ce -urilor
și au făcut din aceste de ce nu -uri cel mai tare răspuns
așa că nervii au câștigat azi dreptul la lălăială
și tot ce încape între adevăr și vrăjeală