și nu vezi?!
nu simti?!
încă nu crezi?!

cuvintele-astea se înfășoară zilnic
în grumazul tău searbăd ca o miriște
fântână secată se autodevorează
inestetic nod gordian:
a doua natură își cere drepturile

iedera crește fără rădăcini
din aerul tău rarefiat
din ploi renegate pe margini decolorate
de pleoape în care sângele coagulează
dimineață de dimineață marea întâlnire

din pâinea ta anatemizată
în curând se vor înfrupta îngerii înșiși

crește instinctual
aproape accidental
obraznică precum o ispită
o amantă posesivă
fără reținere te consumă
și nu se joacă

în ochi lacomi de Medusă prinde prada
pasărea timpul agonizează
rupt în bucăți bătrânul trup
suie golgote

povârnișuri

serpentinic

linia vieții iese de sub rădăcini
stejari descoperă seve ale adâncului
intră în prima stea până la răsărit
ajungi cu inima plină-plină

înmiit te readuce la viață

îți sapi cerul sub tălpi
în luntrea lui Charon
desperecheate litere
își cer tributul

cu un strigăt îți aprinzi rugul:
ești fericit fe-ri-cit f-e-r-i-c-i-t

cu adevărat simți
iedera în jurul tău
te înfășoară
îi miroși solzii prețioși
cuvintele încep să salte să salte
sirene urcă în curcubeu milieuri înflorate
li te abandonezi
și ești fericit... fericit... fericit...