apa de ploaie nu mă va face mai bun

oricât aș sta eu descheiat la cămașă

cu mâinile ridicate spre cer

chiar dacă mi-aș rupe hainele

de pe mine & aș rămâne

așa

ca un gol în stomac

un pescar în mijlocul unei furtuni

niciodată nu renunță la vâsle poate

cel mult să renunțe la nadă

să arunce plumbii în apă chiar & năvoadele încărcate

de pește totul în afară

de ele





așa văd eu lucrurile uneori

ele mă depășesc confruntându-mă

încercând să-mi pătrundă

în subconștient să

mă devoreze

dar asta

nu înseamnă negare




lupta cu sinele să fie oare cântecul de lebădă

al unui învins

nu încape în discuție renunțarea

tăcerea această melodie

stupidă precum păcatul unor chestii

făcute în trecut amorțeala ca o stare

de bine din serul unei seringi în

definitiv coma

& într-un final moartea

curva asta oribilă nu mă

mai sperie

e ca și cum aș întoarce timpul

din mers & l-aș întreba

doar așa amical

ce ai avut domnule cu mine

spune-mi de la ce țâță

am supt