de parcă în mine cineva a aprins o lumânare
și a lăsat-o să ardă
așa trec prin toate zilele cu un miros slab de benzină
mă gândesc des că nimic nu e adevărat că oricine a făcut lumea asta
a trăit prins în iluzia unui bine mușcător

vorbim despre moarte de parcă ni s-ar cuveni
cineva își dorea azi să stăm într-un pat
și să alunecăm brusc spre un somn atât de adânc
încât îngerii să se joace în părul nostru și să ne șoptească
gata, e gata totul. s-au dus și durerea și întristarea
de mâine începi cu sfârșitul
te întinzi pe o câmpie lină și te transformi în mușchi de copac
vin la tine toți prietenii care nu-ți știu numele
își storc ochii cu abnegație
vin la tine toți iubiții și te poartă pe brațe

tu în rochie de mireasă neagră
tu ca o floare presată sub talpă
trofeul câștigat în luptă nedreaptă

ce simplu ce onest
să îți tremure genunchii în fața metroului
să te apleci pe balcon până la mijloc
să ți se facă foame și sete și să treci peste
tramvaiul flămânzilor mă așteaptă
iubirea mea: un zgomot de chei care nu deschide nimic

oricine mă găsește azi
caută cuvântul care învie
dar eu am limba umflată și mâinile moi
sunt arsă pe interior
pe umerii mei cineva a stins o țigară

caută-mă într-un cimitir de mașini
sau mai bine scrie-mi o sentință frumoasă
și lasă-mi să o semnez cu tot sângele care mi-a mai rămas.