Dragostea
mânjită cu imund
își crește hipnoza
în oamenii siderați
ce ia forma unei boli
în care bolnavul
aleargă printre halucinații
după o Fata Morgana
și atunci când cred că o ating
se prăbușesc ireversibil
în abisul camuflat

Un psihic labil
își încovoiază structura putredă
până la limita ruperii
iar posesorul lui
traversează reversul lumii
cu priviri opacizate
cu urletul gâlgâind
la margine de funest și sinistru
și cu muțenia
decojind tăcerea
penetrată de țipătul inutil
creând angoase.

***

Am privit
holograma poeziei
și nu am găsit poetul
decât ceva într-o formă inedită
în loc de monade
entitatea avea esențe lirice
fața îi era modelată
din materia sublimată a lirismului
cuvintele i-au creat ochi
care puteau vedea în intrinsecitatea lucrurilor
și în imanența proprie
în loc de piele
era acoperită de o mantie luminiscentă
și își putea regla intensitatea luminii
până la orbire
își putea transmigra sufletul
în cer, în natură, transcendent, divin
și revenea în entitate
încărcat cu impresii, amintiri și revelații

Fără poet
cuvântul care creează nu ar exista
ar fi doar
corpuscul de nimic.