poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-04-21 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea De vânzare ceea ce Evreii n-au vândut, ceea ce noblețe nici crimă n-au gustat, ceea ce ignoră amorul blestemat și probitatea infernală a maselor; ceea ce timpul nici știința nu au a recunoaște: Glasurile reîntocmite; trezirea fraternă a tuturor energiilor corale și orchestrale și aplicațiile lor instantanee; prilejul, unic, de a ne elibera simțurile! De vânzare trupurile fără preț, în afară de orice rasă, de orice lume, de orice sex, de orice genealogie. Bogățiile tâșnind la fiece demers! Sold de diamante fără control! De vânzare anarhia pentru mase; mulțumirea de neînăbușit pentru amatorii superiori; moartea atroce pentru credincioși și amanți! de vânzare așezările și migrațiunile, sporturi, feerii și dichisuri fără cusur, și zarva, mișcarea și viitorul pe care îl fac! De vânzare aplicațiile de calcul și salturile de armonie nemaiauzite. Descoperirile fericite și termenii nebănuiți, posesiunea imediată. Elan nesăbuit și nesfârșit cu splendori invizibile, cu delicii insensibile - și tainele sale înnebunitoare pentru fiecare vițiu și veselia sa înspăimântătoare pentru mulțime. De vânzare trupurile, vocile, imensa opulență incontestabilă, ceea ce niciodată n-o să se vândă. Vânzătorii nu și-au sfârșit soldul! Voiajorii n-o să-și depună comisionul așa curând!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate