Locuiesc într-un oraș în care banii și premiile literare nu curg.
Poezia curge la robinet numai pentru aceia care au ochi să o vadă.
Mă trezesc în fiecare dimineață înainte să îmi adoarmă grijile
și mă avânt pe stradă ca într-un malaxor de măcinat conștiințe.
La capătul fiecarei zile
mai nici un vis nu scapă de nevătămat.
Trenurile care duc spre consacrare nu opresc în orașul acesta întotdeauna.
Trebuie să te urci în ele din mers.
Uneori îl mai vizitez pe Schwartz și ne ucidem unul altuia monotonia
vorbind ba despre șubrezenia paradisului ba despre transparența spiritului.
În general despre ceea ce cuvintele nu pot consemna.
El își fumează pipa , eu fumez fiecare cuvânt care adie între noi până la măduvă.
Eu îi împrumut lui paginile mele nescrise, el îmi împrumută mie anduranța nervilor săi.
Ceea ce îmi place la el este că la ferestrele sale nu cântă decât păsările acelea
care au trilul desăvârșit.
Împărtășim și aceași viziune politică: mai bine un șoim anonim decât un papagal celebru.
"Cei o sută" nu este doar o carte vă spun. Este chiar Mureșul interogat despre amintirile sale
de la începutul lumii până acum.
Alteori vizitez marile catedrale ale orașului unde mă fac nevăzut în vreun colț,
nu neapărat pentru a mă ruga sau reculege,
ci pentru a mă lăsa pătruns de neliniștile oamenilor.
Mai nimic notabil nu se întâmplă în orașul acesta, nimic demn de Holywood.
Numai moartea mai explodează din când în când în vreo curte.
Adorm întotdeauna înainte să apună întunericul
Și întotdeauna cu gândurile acolo unde se termină harta lucidității..
Unii ar putea crede că orașul în care locuiesc eu și Schwartz se află la marginea literaturii.
Ștefan Augustin Doinaș îmi spune mai mereu în vise:
Dumnezeu mi-a coborât în temință.
Există strălucire chiar și într-o pâine!
Subzistența poate fi chiar centrul Universului poetic!