depărtarea asta crește
ca o tumoră îngroapă țesuturi
ácele minutarului șterg drumul
în ochi adormite oracole
răstignite pagini înghit litere din care
pruncul nu mai bea surâsul de mamă

târziu

lampagiul stinge stele
ca pe fitile dospite
în sternul tău bezna străbate
masa tăcerii sustrasă cinei celei de taină
și pleacă în cârduri cocorii
când primăvara de-abia se ivise

........................................................

împleteam dintr-un vis mărgăritare
ascunse în stropii din pleoapa cădelnițată
heruvimii păreau lampioane
cu obrajii răvașe albastre în care
eurile înfășurau frenetice hore
șerpuite în sânge fecundate



pleacă-ți fruntea în ovalul genunchilor mei
nisipul din veri trecute germinează timpul
marea se-aude foșnită de valuri
din minuscule scoici edenul se desface