Am colindat mereu prin vise,
Cu fruntea plina de păcate
Dar toate sunt crucificate
Pe cerul tainelor nescrise.

O voce-n curajoase șoapte,
Aprinde dreptul la-nviere,
Și lacrimilor sale-i cere,
Să stingă nedormita noapte.

Îmi pune mâinile pe frunte,
Să-i simt culorile de înger,
Iar somnul meu,lovit de fulger,
Trezește-aducerile aminte.

Un vechi poem îl simt pe buze
Și în priviri un chip se-arată,
De o iubire ne-mpăcată,
Ce pare că își cere scuze.

Cu palma goală,nesimțită ,
Îi șterg durerile inerte.
În somnul ăsta să mă ierte,
Să-mi fie-a nopților iubită.