pînă la urmă toți avem un blind date
cu moartea.
și e ca atunci cînd m-am întîlnit cu tine, te făcuseși frumoasă
am băut vin, ne-am amețit, am dansat și o lumină nefirească
ne învăluia de parcă venele aprinseseră reclame cu neon.
dintr-o dată mi-am simțit pieptul chiuretat cu lumină laser
iar inima făcea streaptease bătaie cu bătaie și dispărea cum
o bucată de ciocolată între bucile unei negrese.

exact așa o să fie și de data asta.
o vezi pentru prima oară, atît de frumoasă,
că sărutul ei e raiul pictat în culorile iadului, părul ei arde retina,
îți tumefiază fața și sînii ei te fac să pierzi totul.
ca un jucător de poker care își joacă viața
cu el însuși.
mîinile ei sunt pădure, te pierzi pentru totdeauna
iar în sexul ei se ating universuri știute sau neștiute
conștiente sau inconștiente, gîndite sau doar imaginate.
în sexul ei dumnezeu a lasat o lacrimă infinită
ca să te speli de păcat.

și nu ți-e teamă să mergi să te vezi cu ea.
la fel ca atunci cînd m-am văzut cu tine
și aveai ochii asemenea cerului de
deasupra cimitirului unde am îngropat într-o cutie
toată dragostea mea.

genul ăla de cutie veche de lemn în care urli, țipi și suspini
toate cuvintele de dragoste pe care le știi.
o cutie în care topești toate săbiile
pe care le-ai înghițit cînd ai iubit. în care presari
sîngele tău ajuns ca nisipul din clepsidra pe care nu o poți răsturna.
pielea plină de săruturi albastre ca vînătăile o dezbraci
o azvîrli-n cutie și apoi torni pămînt peste ea,
cum ai turna vin la o cruntă beție pe care deja ai plătit-o.

dar nu ți-e teamă de nimic.
pentru că și tu ești la fel de frumoasă ca moartea, atît de frumoasă
că orice durere se face lumină sfîntă.
singura lumină albă pe o parte, neagră pe cealaltă.
singura lumină care ninge cu fulgi de lumină peste cimitire
iar din morți creștea iarba prin noi mai înaltă ca noi.
mai înaltă ca cerul,
la umbra ei să facem dragoste pe săturate.