poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-03-28 | |
a fost prima mea dragoste katarița
una nu foarte mare două vagoane și-o locomotivă suficiente cât s-o declar zeitate tutelară între poiana mare și calafat... katarița știa să tușească în contratimp cu mecanicul de-asta o consideram unică punea lumea în mișcare când se lăsa cu toată greutatea trosnind pe șine albea cerul la ora 5 fără un sfert simțeai cum pleacă frigul din buruieni în pantofi dar pleca și katarița odată cu el... asistenta stătea la geam nu o interesa panorama lumina naturală cădea direct peste împletitura ei căreia îi făcuse niște mâneci foarte lungi i-ar fi ajuns să lege cu ele vagoanele definitiv și pe noi într-o pornire de solidaritate ad- hoc... dar avea plăcerea destructurării deșira cocleții rebeli sau lărgea câte-un ochi gândind aprioric la nebunii incurabili din camera de gardă... vizavi sta nea nelu de la conserve nu călătorea singur din superstiție n-am văzut niciodată gesturi mai tandre pe gâtul de lebădă albă al sticlei precum cele ale capsatorului de conserve care căpăta brusc fobia depresurizării... asta până-și cambra katarița desfrâul alunecării pe șine... coboram toți numai nea nelu tăia trotuarul pe diagonală dacă-l susțineai te-njura de mamă atunci susținerile nu aveau nicio relevanță.... printre navetiști erau o mamă și copilul ei puiul de om se-ncăpățâna să citească măscări scrise cu creta pe pereții interiori și s-o-ntrebe pe mă-sa ce-nseamnă... o să-ți spun mai târziu zicea ea cu fața de culoarea sfeclei mai târziu n-a mai apucat întrucât katarița a fost trasă pe linie moartă ca mai toate de pe la noi...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate