desigur cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci era pentru mine camera cu reproduceri pe hârtie din casa pentru zestrea mamei/ bunicii creșteau capre oi bivoli porci cai și orătănii dar nu aveau încă televizor în camera aceea/ încă purtau ia bătrânească și catrințele de sărbători/ pe drumul dintre ochii mei de ieri și cei de azi picturile marilor maeștri m-au întors acasă după ani mulți/ când am început să citesc istoria artei și trecutul era un muzeu/ mamă iată fiica ta/ cea care îi preferă acum pe Fra Filippo Lippi și Pierro della Francesca/ cea care a găsit ea însăși taina Biciurii lui Cristos/ înainte să afle opinia criticilor de artă renumiți/ mamă în ochii tăi sunt neguri/ uită-te la mine amintește-ți icoanele și felicitările de Paști unse cu seu de lumânare/ icoanele care plâng lacrimi/ mărgăritare de culoare strat după strat/ icoanele cu gesturi hieratice și vremea când tu spuneai ce frumos sunt pictate mâinile/ tu cu degetele tale prelungi ca și ale mele/ lăsai între noi să se toarcă amintiri despre viitor pe care tu le-ai uitat/ așa cum curg și Oltul și toate râurile pe iile țăranilor/ lasă biciuirea lui Cristos mamă/ mai bine să ne gândim la plăcinta ta unsă cu gălbenuș de ou și bine rumenită și poate strângem ceva bani să o coci de Paște