M-am săturat s-ascult flămând,
Când îmi șoptește vântul,
Că sunt doar apă și pământ,
În ele-mi bate gândul,
Și imi supune-al meu cuvânt.

Nici clopotele nu le-ascult,
Arama pălmuiește,
Nu vreau pe-al pragului destin,
Să port când obosește ,
O cruce falsă de creștin.

M-am săturat nu e a mea,
Din mine nu-i crescută,
În palmă iar mi-a sângerat,
Sălbatic-adormită,
Mă doare greu al meu cărat.

Bărbosule ia locul meu,
Iartă și uită-mi chipul,
Mi-e frică de iubirea ta,
Îmi sângerează timpul,
În toată nemurirea mea.

Am să trăiesc de-acum în vers,
Nu mă băga în seamă,
Din toate rănile-omenești,
Când universu-mi cheamă,
Eu n-am s-aud ce poruncești.