ce deprimant și mic și gri este să fii
doar punctul de pe i.

Eu sunt un punct pe i.

Sunt i, vorbesc prostii.

Sunt doi de i, sunt trei de i,
patru de i ar fi banal
sunt un cuvânt întreg acum,
am mai crescut, să știi...

Mi-am luat avânt și mi-am găsit
'nainte și-napoi, în dreapta și în sus
câteva spații și-un surplus
de diacritice și litere pân-am ajuns
o propoziție,
o definiție,
un șir de propoziții argintii
acuma sunt un text.

Am întrebări cusute printre rânduri,
v-am zis? Am rânduri, mii și sute,
semne, chiar și-un titlu și-un mesaj
și-o funcție și-un rol,
acum
sunt un articol,
am crescut, v-am spus?
Acum sunt un articol!!!
acum sunt
un articol, dar oare...
sunt un articol
gol?
Sunt un articol
bun?

Oare mi-ajută că-s
într-o revistă tipărit?
Ce sens am eu, articol mediocru sunt, ce rol
ziceam că am,
oare mi-ajută că-s
într-o revistă tipărit?

Aș vrea să fiu o carte.

De ce nu sunt o carte?
Visez să fiu o carte,
stagnez,
visez
să fiu o carte...

Au trecut paginile argintii
și tot visez
să fiu o carte,
ce sunt acum?
Nu vrei să știi, dar tot îți spun:
doar gânduri adunate pe hârtii,
sunt schița și jurnalul și penița,
sunt
un haos muribund de vise gri,
sunt schița, gândul și penița
prin care tu nu scrii.

Acum...
cred că sunt o poveste,
o povestire scurtă cu multă multă multă
amăgire și tristețe, dar hei,
sunt o poveste
chiar și scurtă.
Sunt o poveste publicată, YAY,
sunt între alte trei
povești mai mari și mai frumoase decât mine,
dar hei
sunt o poveste publicată,
chiar și scurtă,
scurtă, scurtă,
scurtă...

M-am lungit.

Pe alte două mii de pagini
și am obosit
să tot visez, să tot stagnez,
am obosit de m-am lungit și am crescut
din ce în ce mai mult,
am adunat mai multe întrebări
m-am amăgit de mult mai multe ori
am tot căzut prin bălți gri de cerneală
am agasat penițe, vise, poezii
și edituri și alte mii
de povestiri și pagini argintii
și m-am născut
și m-am lățit
și sunt
o carte.

Acuma...
sunt o carte,
veche și bătrână,
publicată, toată
lumea se adună-n
jurul meu și mă palpează cu ochi greu
și mă vorbesc de parc-aș fi trecut.

Acum abia sunt carte?

Abia acuma, prăbușită,
Aproape de moarte?
Acum m-am împlinit?

M-am săturat să tot mai cresc,
acum mă relaxez.
Acum mă relaxez,
acum mă relaxez, acum
mă relaxez,
și tot mi-e frică, frică
să stagnez...
Mi-e frică....
Știu!
Pe bune, știu
ce vreau să fiu:
o enciclopedie, un
dicționar,
hai pune-mă pe masă,
vreau să fiu o masă, lasă, lasă-mă
să fiu,
da, lasă-mă să fiu o masă-n casă,
lasă-mă să fiu o casă,
lasă-mă să fiu grădină, o câmpie,
lasă-mă să fiu o stradă,
lasă,
lasă-mă să fiu orașul, lasă-mă
să-ți fiu o anarhie,
lasă, lasă-mă
să-ți fiu o țară, lasă,
lasă-mă să fiu o mare, mare știutoare,
lasă-mă să fiu un continent,
o luptă,
un pământ sau o planetă,
lasă-mă să fiu o galaxie, tot
mă plictisesc,
lasă-mă,
Aaaaaaaaaa!
ȘTIU! Da!
lasă-mă, lasă-
mă să fiu
un univers.

Acuma...
sunt un univers.
Sunt totul.
Deci nimic.

La început ce-am zis?
Mai știi?
„Ce deprimant și gri și mic este să fii
doar punctul de pe i.“

Acuma
sunt nimic.
Am obosit.
Sunt un nimic și mi-aș dori
să fiu iar punctul de pe i.