Îmi cer femeie,-n fața ta iertare,
Dar nu îngenuncheat, ci în picioare,
Ferește-te în orice dimineață,
Căci mâna mea răneste si îngheațâ,

Îmi port greșeala nașterii de-o viață,
Și nebunia mea îmi scrie-n față,
Cărunte întrebări pline de riduri,
Răspunsul se dezgheață-n palizi muguri,

Și în abisul meu de gheață albă,
Să îmi strecori în suflet lava-ți caldă,
Și veșnicia-n tine să rămână,
Legându-mi nopțile de a ta mână.

Nu mă lăsa să scap din veghea-ți trează,
Nu m-alunga în frigul ce trădează,
Îmbrățișează rănile din mine,
Să sângereze dorul lor în tine.

Din lanțul meu fă două verighete,
Născute din iubiri analfabete,
Căci în răceala necitită, mută,
Am regăsit balada ta pierdută.