Indigoul lui Chagall

Ca un val sunetul interiorizat nebuloasă
te aduce la malul sfârșiat de țunami
precum nisipul.
Indigoul lui Chagall plutește în aer nedumerit
Racul ascultă cel puțin de mine e zodia mea
Voalul de mireasă rămâne forma supremă
Nesupusă, negândită.
Ritmul susține magia valului ceresc-indigo-
Violoncelul se sfarmă de pereții imaginari
Smălțuiți-
Rugăciunea,
Dorul mă apropie de El tot mai mult, fără vorbe
fără plâns,
Păstrez amintirea sărutului atât de sublim și gingaș
Primul de pe buza mea superioară
Ca o îngemânare de inimi,
Atingerea îmi redă suflul sincopat al apogiaturii
Flageolet pierdut printre rânduri, sunet prelung...
Voi fi îmbrățișată de vitraliul nenăscutului, transparență necesară,
Soarele nu are răgaz să ardă vocea mea interioară-
Ochiul cuvântului îmi va aparține definitiv.
BIANCA MARCOVICI