Ruptă din coastele-mi curbe
o văd cum revine,
bucurie și durere
în coșul pieptului puse.

Cu o armură elastică
pe toată pielea o simt
cum se desenează
subțire umbra ta visătoare.

Este flacăra, scara de lumină
ce se-nalță cu seninătate,
pune umerii pe colțuri de stele
și-mi susține urcarea.

Mirosul ei copt de insomnii
îmi va fi pus în palme
și din memorie se naște
treapta următoare de fluid,

liberă curgere în nesaț.