acolo în brațele uriașe ale Mamei e cald și e bine
pământul e mic încape într-un inelar
în degetul ei subțire-trandafiriu
și cerul se adună undeva pe aproape
n-a fost niciodată altfel
acolo sus auzi primul când se apropie furtuna
sau vreo explozie solară un naufragiu stelar
nu-ți iei nicio măsură de precauție
știi că totul este rânduit să fie bine
și te strângi mai adânc lângă inima ei
diminețile cresc direct din obrajii Mamei
nu ți-e niciodată teamă să te trezești cu nopțile-n cap
și nici când soarele stă să apună
are Mama grijă să rămână suficient timp pentru toate
pentru-o lacrimă ce părea că nu se mai oprește
pentru o fereastră izgonită din perete
pentru un bol de lumină exilat în umbra podelei
pentru o mână de cuvinte desperecheate
agonizând în materia neîncropită a sentimentelor
când vine câte-o vară secetoasă chipul ei
pojghiță transparentă miroase a scorțișoară și
răspândește răcoare întinzi mâna prin odaia ovală
se deschid oaze nebănuite
oare ea Mama știe toate acestea?!
și simți cum trupul ei crește în rând cu trunchiul abrupt
ce nu-și uită niciodată izvoarele
la gât poartă salbe de luceferi
cu apă de rouă îți mângâie crăpăturile din palme
te descântă te renaște nu obosește
numele morții îl porți brățară la încheietura mâinii drepte
nu-i simți povara doar răsuflarea caldă a Mamei care
știe mereu să cheme primăvara atât de firesc
ca și cum și-ar striga pruncul pe nume