luna îți spală fața cu visele ei
ca o inimă bolnavă de îndrăgostit
tiranic gândul sinuciderii
îți pulsează în tâmplă păcatul

o cometă se prelinge din ochiul cerului
martor tăcut al întâmplării
zeița iubirii e iarăși mânioasă
taifun ce scuipă sihaștri peste blesteme
și-ar vrea să-și picteze disperarea pe șine
tramvaiul zece s-a retras la depou
iar în grădina lui ion
cucuveaua își ceartă amanții
doar baba rada mai leagănă des cântece

cai înspumați dezamăgirea și furia
pasiunea ți se sufocă între rufe
ținându-se mai bărbat dorul
îndoliat în sine totuși lăcrimează
creierul împrăștiat prin pădure
lângă gaură zace inconștient
șarpele orb cu capul spart