viața suge
dar știm asta cu toții nu-i așa?
azi nu am bani nici măcar pentru o jumică
iar țigări doar dintre cele ieftine. zăpada se topește cerul
se sparge în figuri în bălțile ce inundă orașul. un cîine
zace în lumina soarelui și-n blana lui razele îmi sfidează privirea
cu nuanțele mortale ale părului tău.
ce poți face cu durerea ta altceva decît să te așezi pe pat și să aștepți
să îți amorțească mai întîi o mînă apoi un picior
apoi cealaltă mînă celălalt picior și apoi să te rogi să nu-ți mai simți
spatele pieptul. să-ți amorțească toate gîndurie
și toate simțurile. să rămîi suspendat în cîrlige înfipte sub piele
de parcă te-ai oferi voluntar la un spectacol sado-maso
singur în fața durerii tale s-o sfidezi. fără alcool fără iarbă
fără glonț pe țeavă fără funie fără salturi în gol.
să privești cîinele tolănit în lumina orbitoare și să-ți vină
să-i lingi blana plină de efecte de lumină
pentru că are nuanța aia mortală.
cînd te dai jos din cîrlige să îmbraci durerea
ca pe tricoul rămas de la ea cel de stă pe tine
gata să plesnească.
viața suge
dar știm asta cu toții.
tu spui că-ți place să i-o sugi dimineața cînd lumina trandafirie
a dimineții se întinde pe pielea lui albă de elf.
în mine sîngele se infiltrează ca sîngele de găină
cu capul tăiat în zăpada afînată.
cînd mă trezesc focul demult nu mai arde în sobă
respirația mi se preface în abur. în perdeaua asta ivită
din icnetele mute ale respirației se distinge chipul tău tînăr
fericit și îndrăgostit. zîmbetul nerușinării sapă în zîmbetul meu
sapă sub zîmbetul meu îl îngroapă. gura mea are forma
gurii evadatului care se întoarce singur în carceră
pentru că afară lumea s-a schimbat
n-o mai recunoaște nimic
nu mai e de făcut.
viața suge
și eu
simt că aș muri dacă aș atinge, fie și din greșeală
blana mortală a cîinelui.