în ticăit penița măsoară vorbe goale
când n-ai nimic a spune căci viața ta e ternă
dar stând de veghe-n noapte cuvântul e-o lanternă
lumina lui în tine ca-n veci se rostogoale
nimic nu ai a spune, sun zurgălăi din coadă
dar nu te-oprește asta a zice încă-un pic
și-n de omăt hârtie scrii vorbe; sub arcadă
penița ta rostește un adevăr pitic
în geam sunt flori de gheață în străveziul limb
le desenezi pe toate-n hârtia ta ca neaua
nu ai ce spune alta cu ele date-n schimb
și tare se ațâță la țâța ta cafeaua
trăiești o mică dramă, falsată pe alocuri
de-naintașii care au scris-o cu-a lor tocuri