casa asta a adunat toate acareturile hârbuite
țoalele terne nu-i mai astupă fereastra
i se văd doar coastele și-o urmă de cord
sângele se scurge putrid prin firide
mâinile abia se mai țin de camera mucegăită
doar capul se sprijină precar pe coama coșului
și-un firav fuior de fum încețoșează ochii
scaunele sunt așezate pe mesele de frunze
fără picioare, doar tălpile de stâncă plată
nimeni nu mai locuiește acolo
dorințele s-au risipit prin trupul descărnat
dulapul cu mătănii abia se mai ține
demonii au părăsit-o de plictiseală
și Dumnezeu a uitat că există