cumva nu îmi pasă
de soarele acoperit cu degetul tău mic
iubito
- îi nimerisem de atâtea ori
dintr-o parte
pântecele albicios-
și totul continuă să cadă
în vreme
în alte umbre ce țin, pitită
o mireasă a mea

***

și iată-ne în fața focului
așteptând
să ne vină lucruri
din pădurile boltite
ți-amintești cum
rătăceam
câte unul prin zăpadă
temători
coastele ne ieșeau înafară
din vizuinile goale
devreme ce sângele cenușiu
ne ademenea cu un brad
singuratic

***

în fiecare an stăm la pândă
în locul beznei
abia ieșiți din
mâinile Domnului
cum o uitare de sine
închipuindu-ne
cum ne jucăm de-a altceva