Atâta toamnă

Văd frunze căzute,
credeam că înseamnă
că noi, vom avea
amintiri despre toamnă.

Dar par mai degrabă
simțindu-le reci,
că vorbele toamnei
te-ndeamnă să pleci.

Și ceruri înalte
de ploaie și vânt
te-alungă departe
spre poli de pământ.

Și crengi risipite
în negru veșmânt,
ți-mprăștie lumina
grăbind-o-n pământ.

Dispar în genune
culori calde, vii,
chiar tu calci pe ele
în nuanțe de gri.

În frânghii slăbite
de vânt și de ploi
îmi pun iar nădejdea,
să te-aduc înapoi.

Fruntea mi-o reazăm
preț de o clipă,
dar gândul se sparge
pe perne de sticlă.

Apar niste păsări
din hăuri de lume
plutesc în spirale
te strigă pe nume.

Tu fugi nevăzută
pe creștetul lor,
rămân niște frunze
într-un straniu decor.