totul se derulează pe repede înainte
iar eu repet ca pe un refren fiecare clipă frumoasă
până la banalizare până la atrofiere
până când cineva îmi va da un cot să mă trezească din reverie
moment în care mă privesc ca pe o curiozitate

nu mai știu de unde să încep numărătoarea
cred că de fapt nu mai știu să număr
poate că încep să-mi pierd bruma de minte
oricum sunt destul de prost încât să cred în alte lumi
în alte vieți în nemurire și veșnicie
când nici universul nu e veșnic
când nici infinitul nu știe de ce are origine

cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică
oricât de mult mi-aș dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în mușuroiul acesta
cu pretenție de templu

caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise

oricât de crud ar părea
fiecare om își dorește ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziție
și oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiți
că în sfârșit vor avea o veșnicie
în care să iubească