aerul circulă în alveole mici/ pe care le înghițim /asta ne face senini și ușori.

::

în alaska se așteaptă iernile polare să se poată merge pe autostrăzile înghețate
camioane masive transportă
grăsimea de focă
noi am visat zăpada ca o prelungire a oaselor

aerul a trecut peste noi
un fier de călcat rece ne-a întins și mai mult temerile
o întreaga arhitectură apăsătoare și gri
ca într-un film de artă în care eroina principală se îneacă de la primele cadre
iar restul peliculei știm că o să privim în gol //

(asta se întâmplă când locuim în straturile superioare ale atmosferei
cădem pe pământ sub forma de cristale
de departe părem toți la fel dar dacă te apropii
vezi cât de reci și ascuțiți suntem
din inimile noastre s-ar putea construi baraje,
din plămâni

aer)

::
pe când/
frigul rămâne singura noastră casă începe cândva și nu se termină
decât atunci când suflăm în
palme cu putere
palmele noastre ne ajută tot timpul să urcăm
peste oraș
peste vitrinele sclipitoare / peste hoardele de câini albi ::

ei ne trag săniile printre stele și alte o mie și una de luni.
fără frică,
ceva ce seamănă cu dragostea sau căldura ne ține în viață.

iar când o să cădem, o să privim îmbrăcați în hainele noastre calde
de pe scaunele roșii, mai departe sfărșitul fără happy-end dar tandru
al filmului
un fel de gheață subțire care se deface încet deasupra apei/

un ecran alb pe care suntem incapabili să ne mișcăm.