Când eram copil mă împiedicam
cu picioarele goale pe coridorul rece.
Blocul era înalt
așa și felinarele noaptea
intra lumina în casă.

Mă jucam cu Sanda cea
cu cozi lungi.
Adesea mă imaginam cu părul ei,
atât știam despre fericire.
Ceva dulce se amesteca în părul meu și
de aceea nu-l aveam niciodată mai lung de umeri.

Visam că într-o bună zi am să cresc
și o să fiu mai femeie,
cu păr lung în care voi ascunde bomboane
și nimeni nu va ști.
Pândeam dragostea la oamenii mari
cum scobesc înlăuntrul ploii
îmi venea să plâng.

Neliniștea se întâmplă îmi spunea mama.
Să fii singur și tot să iubești.