sârmele pe care îmi pun obiecte intime sunt broboană
așa mi se arată toamna ciudată nu mă mai satur de năpârlirea ei
cum păsări își schimbă penele cad în vânt zilele mele lipsite de tine
nu concep să nu pui un x vieții așa cum mama nu concepea să nu dreagă
ciorba cu un ou ar fi fost prăpăd nepriceperea de pe lume
stă pe pat privind inexistent îi suntem departe noi cei născuți în timpul ei tânăr
din ce în ce mai puțin și atât de sisif

mai știi ne porecleau susorile kessler
păstrez fotografiile portretul pictat de tata
în ulei o emoție despre care nici dumnezeu nu ar putea
te sprijin cu ziua de mâine de care nici măcar nu mai sunt sigură

ce mai înseamnă o convorbire dacă tu
nu mai articulezi ca altădată când îmi cereai să fiu cuminte
de-aș fi fost cumințenia pământului dar am iubit chiar și pe dușmanul meu
singură cu instantaneele care nu pot să vorbească mai mult decât
viața însăși într-un antreu rece șoricei mai vizitează locul de joacă
un fel de sigurătate cu ușile deschise
mamă am putea comunica prin semne doar dacă
mai poți mișca ceva în mine de mult lanțul fântânii s-a rupt și ciutura singură
pe ghizd uscate au rămas amintirile mele
ca merele și strugurii și ardeii iuți de la grindă

nu știu să fiu modernă cu tine mereu mă întorc în timpul acela în care
pe un perete puțin mai înalt decât mine stăteau încă mire și mireasă bunicii

tu nu mai poți iar eu trebuie să pot totul și pentru asta mă rog
Fii lângă mine când mama va cădea lin în ploaia de amintiri e toamnă
o zi ca multe altele îmi ține loc de plâns

(9 nov. 2014)