nu știu de unde a venit
din toamnă sau din râu
nu știu nici cum nici când
nu era o voce niciun cuvânt și nici tăcere

dar mă striga dintr-o stradă lăturalnică
era acolo fără chip și mă striga

nu știam ce să spun nici ce să fac
ceva îmi lovea ritmic genunchii
făcea timpul să curgă invers

e vreo boală rară gândeam
o să mor înainte de vreme
poate se va vorbi frumos despre mine
după moarte
femeia asta a iubit cu atâta patimă

dar n-a știut să țină unite două universuri
sub acoperișul unui singur cer