Un an mai prost ca zilele-i grămadă
dă rostogol spre coșul vieții mele,
cei ce-ar putea din lacrimi să îmi spele
stau tocma’ sus pe banner să mă vadă.

Sunt moși crăciuni și moașe crăciunițe
veniți cu două luni mai înainte,
cu sacul plin la nația cuminte,
s-o umple de dulceață și alvițe.

Aș merge să-i votez pe fiecare,
c-așa frumos promit de ce-or să-mi facă,
încât gândesc, cu mintea mea săracă,
să îi aleg pe toți, la întâmplare.

Nu-i o-ntâmplare, e-o minune bună.
Presimt că mi-ar sălta la cer nivelul
și-așa c-o voi alege p’-a lu’ chelu’,
dacă-aș putea, de cinșpe ori pe lună.

De sasul cel din șase căși îmi place,
i-aș da de treabă, întrucât proverbu’
că-i harnic, spune, cel sărac cu verbu’,
iar dumnealui și când vorbește... tace.

V. Viorel, e clar, o națiune
va prezida de-acuma, în neștire,
că ne-a promis, cu cine vrem, unire
și copy-paste la orice bunăciune.

Călin ne-ar duce-n file de poveste,
cu motoreta, fordu’ sau gipanu’,
ar umple de respect pe tot golanu’
și-ar fi și bunăstarea... care este.

Cu Moni aș vota – ia orice sumă
pungașilor - și punga, iar de-i taie
nevoile, și geamu’ de la baie...
„Mai bună decât ei!”... O fi o glumă...

Sau Teo - uite,-i cel mai potrivit
și bun român, și cel mai competent,
și-o să-l votez să fie prezident
(să fie prezident... acoperit).

Ori domnu’ Dan, cel fără nicio pată
Pe mânecuță sau mai pe la poale,
Mi-e favorit pe foi electorale
Acum sau (cel mai sigur).... niciodată.

Pe toți i-aleg. În mine simt cum țipă
glasul străbun: de ce un președinte,
bezmetic ori mârlan, ca mai-nainte?
De ce nu toți odată-ntr-o echipă?

Toți cinșpe.... În grămadă ordonată,
ar apăra al țării teritoriu,
cu-n cumul de efort și-un meritoriu
simț de echipă bine antrenată.

Și chiar de-ar fi dreptate să nu am,
cu ce-au promis de-ar șterge paragrafu’,
din gașca lor nu ne-ar rămâne prafu’
și-o Brânză tot ar face... William...

Morala... n-are rost să o mai dau,
de fapt nu e niciuna. Dumneatale
crezuși c-aici e-un text cu animale?!
Sunt politicieni... iar ăștia n-au....