Fabula zdrenței

Uzată, fără niciun rost, ajunse
Să șteargă prafu-n ultimă instanță,
Să frece dușumele, vase unse…
Da, ați ghicit, e cunoscuta zdreanță.

Nu știu exact în ce împrejurare
Un scamator, găsind-o-n calea sa,
A introdus-o în jobenu-i mare
Și-a transformat-o iute în basma.

Morala se cam poate intui
Și-n viață este, clar, verificată:
Chiar și o zdreanță poate deveni,
Ca prin minune, o basma curată.

Metamorfoză

O omidă-ambițioasă
Se târa pe-un trunchi de nuc
Spre o frunză mai gustoasă,
Însă zilele se duc
Și lepidopterei, iată,
Cum era de așteptat,
Aripi i-au crescut îndată,
Deci, s-a metamorfozat.
Îmboldit de aspirații
Fluturele-n zbor s-a dus
Și-a lăsat în pom confrații
Și-i privește-acum de sus,
Cu-aroganță și tupeu.

Morala:
Și la oameni e așa:
Unii se târăsc din greu
Pentru a se înălța.


Sperietoarea de ciori

Proptitită lângă doi arțari,
Stătea în câmp, privind spre nori,
Cu ochii – nasturi negri, mari –
Sperietoarea pentru ciori.
Din paie-a fost, cândva, făcută,
Cu scopul clar de apărare,
Cu ochii ageri, dar tăcută,
“Bau-baul” pentru zburătoare.
Sta singură în câmp, retrasă,
Iar ciori veneau destul de rar,
Dar de o vreme-i bucuroasă
Că-i dă târcoale un măgar.
Măgarul își ieșea din fire,
Atât de dragă îi era,
Încât la fiece-ntâlnire
Să o mănânce îi venea.
Ea îl privea cu resemnare,
Când, lacom, o gusta un pic
Știind că e sperietoare
De păsări, nu pentr-un amic.
N-a ripostat, l-a tot lăsat
Măgarul zilnic se-nfrupta
Și, cum era de așteptat,
Doar ochii au rămas din ea –
Doi nasturi negri, mari și triști…

Mesajul fabulei e clar:
Când ești de paie, sigur, riști
Să te mănânce un măgar.