și creștem frumoși prin rădăcinile noastre
frământate în aluat dospit de mere coapte
de sentimente-fibre fecund altoite la tâmpla cea mare-a iubirii
tot mai departe de noi cât mai aproape de Dumnezeu
ne hrănim eu din robustețea nervurilor tale grandioase
tu din fragilitatea densă a încântărilor mele zilnice
care nu au învățat nici acum să renunțe
ci doar să facă necontenit pariu cu veșnicia

suntem copiii neștiutori ai aceluiași creștet înălțat
deasupra capetelor noastre terestre
renăscuți din noi înșine și mai departe de noi
ne-am deprins fiecare cu celălalt
ne cunoaștem și tresărirea subtilă a genei albastre
și scâncetul tainic venind din petala-aortă

nu mai putem exista decât înlănțuiți
exilați celorlalți redați nouă pe de-a-ntregul
restituiți fără nicio dobândă lui Dumnezeu
în același uter fantastic care ne pune pe pernă
în reînviate dimineți sfioase
sucuri distilate din ambrozia cerească
ne adăpăm cu nesaț și-i concurăm chiar pe îngeri
în cântec de harpă și-n zbor

ne-am cioplit în poduri de palme
triunghiuri din boabe mărunte de rouă
aici e ochiul cel sacru potirul cu sânge cel viu hrănitor
de-aici ști-vom să bem atunci când înjunghiat
pământul țipa-va prin crăpăturile sale
adânc încrustate de colții din fier