Te uiți la ei pe sticlă și ai vrea
Măcar un strop să aibă
De demnitate când aievea
Lovesc pe cel cu gura slabă.
Nu-i mai acoperă nimic
Stau deghizați sub pătură
Iar când apare un mitic
Mai că nu se mai satură.
Ei sunt acei ce nu mai sunt
Istoria îi grațiază
Căci apăruți sunt din pământ
Curând ei nici nu mai contează.
Dar ce te faci când ea viața
O ia-nainte la destin
Și îi lovește cu a sa față
Uitând c-au fost din strop divin
Epilog:
Lăsați dar doar dreptatea să persiste
Minciuna este boală grea
Rămâneți în căutarea unicei piste
Cea de frumos și drept așișderea.