sunt femeia tăcerilor
cuvântului nenumit
nopților
șarpelui neșerpuit
dar acum mi-am uitat cântecul
și am devenit umbra umbrelor

la marginea dimineții
un copil striga cerului
dorul de mamă și frica de oameni
o pânză albă s-a așternut la picioarele sale
din resturi de frunze și-a făcut o pernă
din zdreanța absurdului
a construit un drum înainte

pierdut pe val și sub poduri
alungat de oameni. dar primit de câini
copilul a găsit femeia
care se ascundea în umbra umbrelor
și avea urletul lupilor
împreună au adunat cele patru puncte cardinale
și-au devenit vânt
adunând cenușa vieților ascunse