mărul din fereastră s-a stafidit atât de mult că
numai printr-un exercițiu subtil de imaginație colosală
ai putea ghici ce a fost cândva și
văzându-l atunci (în starea aceea de grație) cu greu ai fi putut crede ce
îi va fi fost menit să ajungă
e nevoie de imaginație nu glumă în ambele cazuri
– gândi alicia într-un moment de luciditate în timp ce ștergea făina măruntă din
șanțul căzând haotic la gâtul ei de lebădă cu
mărgele vineții deșirate deloc asortate

tot îndreptându-și fermoarul îngust de la
cureaua pantalonilor băiețești surprinzător de
feminini
ea constată că
ceasul din tavan iar nu mai mergea și
cu privirea dogită
îi dădu câteva vârfuri de deget
în van
începu să facă ea tic-tac tic-tac tic-tac
mișcându-și brațele ca niște moriști de vânt
dezorientate de propriul centrifugism
căzu la picioarele patului din lemn și paie cu
spătar din fier neforjat

și pe ea o abandonase patrick (cine-ar fi zis) cel cu
părul creț și spelb de la grupa șase cea a
chiulangiilor cu talent la ora de sport și cu
gura mare cât o șură
mergea într-o zi pe o potecă mai lăturalnică cu
capul gol între umerii seci și cu
mâinile spânzurând total dincolo de ea:
o picase profu’ cel tânăr
tocmai pe ea care avea numai zece pe linie
o prinsese din urmă el și zgâlțâind-o golănește
îi strigase la ureche: lasă că iei în toamnă zece și
o luase de mână ca pe un copil și...
o dusese la primul izvor și
o spălase pe față că
obrajii i se făcuseră cristal curat
atunci i-a văzut toate „dedesubturile”
fata nici ea nu putuse să opună prea multă rezistență
dintotdeauna fiind dotată cu daruri sufletești-spirituale avusese drept
(ne)compensare în sferă negativă
niște brațe lungi dar atât de betege că
nici o palmă nu putea să dea darămite un picior (în scop defensiv desigur)
așadar s-a lăsat purtată de el și
el se prinsese de asta
avea o imaginație mult prea bogată și
un suflet la fel de... așa că i-a cumpărat aliciei
un pogon de iarbă verde
câteva mierle
un iaz
un islaz și
o rochie albă pe care
o îmbrăca însă numai 2 zile pe săptămână și
atunci doar 45 de minute când
se adunau lupi la stână și
mâncau toate oile cu
miei cu tot dar
ea era atât de fericită cu el
dumnezeul ei omnipotent
omniprezent
omniscient
atoatefăcător și
cu niciun chip nu voia să îl mai dea jos de acolo de pe piedestalul pe care
ea însăși (nimeni altcineva) îl cocoțase și
de bună seamă că nu se înșela
i-o confirma la modul cel mai tranșant el cu
o zvâcnire zurlie în ochi și
niște rotocoale demne de cei mai mari clowni
întruchipând șarpele pământului cel neîmblânzit

și se adunau lupi la stână și
mâncau toate oile cu
miei cu tot
uhu hu uhu hu uhu hu...


azi așa mâine așa
fata ajunse să nu mai știe multe
uitase până și că profu’ cel tânăr o picase și că
teoretic cel puțin trebuia să se prezinte
la examen în toamnă
dar ce mai conta?
... nu știa când trebuie să
inspire când să expire
când să râdă când să plângă
când să se roage și când să blasfemieze și
oricum
în toate împrejurările
vorbele i se împleticeau și se pomenea bolborosind
iar
el nu era lângă ea decât atunci când
se adunau lupi la stână și
mâncau toate oile cu
miei cu tot
uhu hu uhu hu uhu hu....


alicia icia ia ia aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa...
păduri sfredelindu-și amintirile
se aruncă nepăsătoare în hău nedomesticit
uitat de lume
depaaaaaaaaaarte depaaaaaaaaaaaaaaaaaarte
alicia icia ia ia aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.............
copacii au coroane în jos și în vârtej încâlcit de ape
mătură cu mere roșii
crestele aburinde în pântecele de piatră ale adâncului
cerul se duce să moară iar
dimineața se face că nu mai vine și
... chiar nu mai vine
alicia icia ia ia aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.............
icoana mamei se schimonosește într-o ultimă sforțare și
cade săpând profanator albia bătăturii în
gura lupului mare și cenușiu cu
ochi urlători la luna plină de
petele cu iz greu de apă stătută de neînceput de lume
alicia icia ia ia aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.............
numai ea e fericită
se întreabă râzând cu gura până la urechi
cu trupul întreit alunecat de aici
bălăngănindu-și moriștile în aer
ca într-un etern adio:
cine e alicia????!!!!!

a ajuns într-un târziu și el la
locul... faptei când
firicelul roșu-vinețiu își făcea loc scurgându-se implacabil printre
venele groase ale măduvei pământului
ea se scufundă cu un zâmbet îngeresc în care
mărul zbârcit devenise policandrul ce
se învârtea fără opreliște în zumzăit de moriști de vânt

el se căi în felul lui da se căi de 2 ori și
scuipă ușurat pe albul prescurilor ce
zăceau neînțelese pe masa rotundă cu trei picioare și
cu pristolnic din lemnul-crucii
baba în negru îi făcea semne din capul ei de mogâldeață nedefinită:
ce tot voia să-i spună?!
scuipă încă o dată și
plecă căci era ora la care
se adunau lupi la stână și
mâncau toate oile cu
miei cu tot