poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-09-09 | | mărul din fereastră s-a stafidit atât de mult că numai printr-un exercițiu subtil de imaginație colosală ai putea ghici ce a fost cândva și văzându-l atunci (în starea aceea de grație) cu greu ai fi putut crede ce îi va fi fost menit să ajungă e nevoie de imaginație nu glumă în ambele cazuri – gândi alicia într-un moment de luciditate în timp ce ștergea făina măruntă din șanțul căzând haotic la gâtul ei de lebădă cu mărgele vineții deșirate deloc asortate tot îndreptându-și fermoarul îngust de la cureaua pantalonilor băiețești surprinzător de feminini ea constată că ceasul din tavan iar nu mai mergea și cu privirea dogită îi dădu câteva vârfuri de deget în van începu să facă ea tic-tac tic-tac tic-tac mișcându-și brațele ca niște moriști de vânt dezorientate de propriul centrifugism căzu la picioarele patului din lemn și paie cu spătar din fier neforjat și pe ea o abandonase patrick (cine-ar fi zis) cel cu părul creț și spelb de la grupa șase cea a chiulangiilor cu talent la ora de sport și cu gura mare cât o șură mergea într-o zi pe o potecă mai lăturalnică cu capul gol între umerii seci și cu mâinile spânzurând total dincolo de ea: o picase profu’ cel tânăr tocmai pe ea care avea numai zece pe linie o prinsese din urmă el și zgâlțâind-o golănește îi strigase la ureche: lasă că iei în toamnă zece și o luase de mână ca pe un copil și... o dusese la primul izvor și o spălase pe față că obrajii i se făcuseră cristal curat atunci i-a văzut toate „dedesubturile” fata nici ea nu putuse să opună prea multă rezistență dintotdeauna fiind dotată cu daruri sufletești-spirituale avusese drept (ne)compensare în sferă negativă niște brațe lungi dar atât de betege că nici o palmă nu putea să dea darămite un picior (în scop defensiv desigur) așadar s-a lăsat purtată de el și el se prinsese de asta avea o imaginație mult prea bogată și un suflet la fel de... așa că i-a cumpărat aliciei un pogon de iarbă verde câteva mierle un iaz un islaz și o rochie albă pe care o îmbrăca însă numai 2 zile pe săptămână și atunci doar 45 de minute când se adunau lupi la stână și mâncau toate oile cu miei cu tot dar ea era atât de fericită cu el dumnezeul ei omnipotent omniprezent omniscient atoatefăcător și cu niciun chip nu voia să îl mai dea jos de acolo de pe piedestalul pe care ea însăși (nimeni altcineva) îl cocoțase și de bună seamă că nu se înșela i-o confirma la modul cel mai tranșant el cu o zvâcnire zurlie în ochi și niște rotocoale demne de cei mai mari clowni întruchipând șarpele pământului cel neîmblânzit și se adunau lupi la stână și mâncau toate oile cu miei cu tot uhu hu uhu hu uhu hu... azi așa mâine așa fata ajunse să nu mai știe multe uitase până și că profu’ cel tânăr o picase și că teoretic cel puțin trebuia să se prezinte la examen în toamnă dar ce mai conta? ... nu știa când trebuie să inspire când să expire când să râdă când să plângă când să se roage și când să blasfemieze și oricum în toate împrejurările vorbele i se împleticeau și se pomenea bolborosind iar el nu era lângă ea decât atunci când se adunau lupi la stână și mâncau toate oile cu miei cu tot uhu hu uhu hu uhu hu.... alicia icia ia ia aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa... păduri sfredelindu-și amintirile se aruncă nepăsătoare în hău nedomesticit uitat de lume depaaaaaaaaaarte depaaaaaaaaaaaaaaaaaarte alicia icia ia ia aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa............. copacii au coroane în jos și în vârtej încâlcit de ape mătură cu mere roșii crestele aburinde în pântecele de piatră ale adâncului cerul se duce să moară iar dimineața se face că nu mai vine și ... chiar nu mai vine alicia icia ia ia aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa............. icoana mamei se schimonosește într-o ultimă sforțare și cade săpând profanator albia bătăturii în gura lupului mare și cenușiu cu ochi urlători la luna plină de petele cu iz greu de apă stătută de neînceput de lume alicia icia ia ia aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa............. numai ea e fericită se întreabă râzând cu gura până la urechi cu trupul întreit alunecat de aici bălăngănindu-și moriștile în aer ca într-un etern adio: cine e alicia????!!!!! a ajuns într-un târziu și el la locul... faptei când firicelul roșu-vinețiu își făcea loc scurgându-se implacabil printre venele groase ale măduvei pământului ea se scufundă cu un zâmbet îngeresc în care mărul zbârcit devenise policandrul ce se învârtea fără opreliște în zumzăit de moriști de vânt el se căi în felul lui da se căi de 2 ori și scuipă ușurat pe albul prescurilor ce zăceau neînțelese pe masa rotundă cu trei picioare și cu pristolnic din lemnul-crucii baba în negru îi făcea semne din capul ei de mogâldeață nedefinită: ce tot voia să-i spună?! scuipă încă o dată și plecă căci era ora la care se adunau lupi la stână și mâncau toate oile cu miei cu tot |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate