Adierea dimineții e de toamnă puerilă
Ce în orele amiezii își inlătură taiorul
Coana vara încă stă pe o bancă la idilă
Și cu șlițul evident domină lejer decorul.

Pe cărarea înrourată cu sacoul subsuoară
Și pășind îngândurat se arată un holtei
Are pletele șatene, o finuță mustăcioară
Vara-i simte adierea, e uscatul Suhovei.

Ea lăsând baltă șueta cu un fluture hoinar
Se ridică de pe bancă cu surâsul obosit.
Vântul îi alintă poala salutând-o familiar
Și de talie o apucă ca un curtezan grăbit.

Pe aleea cu castani se indreaptă amândoi
Gladiolele mature lin se înclină întristate.
Toamna în fustă arămie se apropie cu ploi
Balansând bacovian tașca de elev in spate.