Șapte secunde fericite,
Băut-am ambrozie în Olimp,
Am făcut o pauză în timp
Și-n firul vieții mele zăpăcite,

Ca de-acea seară cuminte,
Cu vântu-i răcoros de vară
Și luna palidă și clară,
Întotdeauna să-mi aduc aminte.

Pe Styx rătăcesc acum în cerc,
În culisele unui hades straniu și întunecos,
Decorate cu colaje de saci ponosiți de in, ce groaznic, ce hidos;
Să sper, nu mai are nici-un rost să-ncerc.

În jurul meu priviri amare
Stau mereu fixate în pământ,
Ca și cum ar fi sub jurământ
De blajină și acră întristare.

Curajul meu îi deranjează,
Fiindcă-n în locul acesta blestemat și ilicit
Nu mai sunt zâmbete de împărțit
Și nimeni nu mai speră, ci se conformează!

...

Șapte secunde fericite
Mă consolează-n în continuare,
În ciuda rănilor amare,
Tot timpul vieții mele, pe-aceste limpezi ape ale urii, rătăcite...