rochia îmi atinge genunchii bronzați și
tu intri în panică
încerci să o dai la o parte dar...
n-ai unde
atunci îți scuturi mâinile repede
odată cu ele și degetele și
toată anxietatea masculină învinețită pe la capete
(și sunt tare multe!)
eu surâd înțelegătoare și te iert și de data asta dar
data viitoare... ai grijă... da?! (interogație retorică)

ne împăcăm
tu stai cu capul pe umărul meu la fel de bronzat dar
mai catifelat (decât genunchiul)
în caleașca verde cu cai albi și
vizitiu de modă veche ne simțim ca
două odrasle princiare și visăm cu nesaț:
„ce înstelat e cerul!” (deși știm amândoi că s-a anunțat ploaie)
ne ținem de mână și
ne uităm dincolo de afară prin
ocheane bleu-minuscule care
ne fac să tresărim de
câte detalii vedem
(le înțelegem totuși mai mult sau mai puțin)
eu îmi trag prima mâna
tu mă imiți căci
de la o vreme îți place totul la mine

(în varianta benignă) suntem ca doi copii care
mereu își promit că nu se vor mai tachina (eu iubesc... eufemismele, am uitat să-ți reamintesc, fie!) dar
mereu o iau de la capăt
de pildă, doar ieri mi-ai reproșat că
iar mi-am pus prea mult ruj pe buze că
buzele mele sunt suficient de roșii de la natură că
nu mai e cazul să...
eu ți-am spus
e un ruj mai exotic care
miroase a piersici turtite de paraguay
tu însă nu ai vrut să mă crezi
te-ai dus la prima enciclopedie ca să
vezi dacă „astea” există sau nu (bineînțeles) în
realitate...ca
un cățeluș ți-ai cerut iertare iar
eu desigur te-am iertat din nou... dar...
data viitoare... chiar nu știu dacă...
de data asta chiar nu știu dacă

astă-seară să nu mă aștepți:
trebuie să termin revizia la una din cărțile mele
uite poți să intri pe (inter)net să
vezi că sunt online pentru că
lucrez cu surse științifice online (nu de alta) ce
vrei să pun oale să se ardă toată ziua pe foc (se și uzează mai repede astfel) și
să curăț ceapă...
nu toată lumea vrea să o imite pe shakira (cum vrei tu să mă imiți pe mine) din
videoclipul cu alejandro sanz... de altfel cui
îi place (auto)tortura?!

și, da, m-a sunat din nou sora mea
și, da, am vorbit cu ea ca de obicei mai mult de o jumătate de oră
nu, nu mi-e teamă că
fac... (Doamne ferește) neurinom auricular
ridici tonul la mine și-ți tremură vocea
parcă am mai văzut imaginea asta undeva:
a, da, ești cel mai neajutorat copil din lume
cred că ai nevoie de mama ta